personal law

I need to learn to fight back. I REALLY need to learn to fight back.

blurred vision

M-am intors din vacanta de o saptamana jumate deja si inca nu ma pot aduna; sint intr-un nor cetos, mi-e greu sa povestesc vacanta, mi-e greu sa ma apuc de ceva concret, mi-e greu sa inteleg ce se intampla.

Poate dupa ce trece norul de ceata ma adun si povestesc. Pana una alta ma uit intr-un punct fix - nu-s deprimata, nu-s trista, doar total apatica.

Sultanahmet and around

slightly out of focus

De doua saptamani, C. imi tot recomanda "Slightly out of focus", dar dintr-un motiv sau altul nu ma apucam de ea. Ei bine, de doua zile sint indragostita, fascinata, imposibil de desprins din lumea lui Capa. Stiu vorba conform careia o poza face cat 1000 de cuvinte dar citindu-l, pentru mine Capa nu e un fotograf care isi povesteste amintirile din razboi, ci un povestitor care intamplator are si poze care insotesc povestile.
Cu cartea in mana, am umblat cu el prin Africa de Nord, prin Londra, prin Sicilia si pe langa Napoli; am simtit frig, am vazut noroiul drumurilor, am vazut ranitii si mortii de pe drum in urma raidurilor Luftwaffei, am zambit vazand ce sotii facea si m-am bucurat de norocul care-l ajuta sa iasa basma curata din tot felul de situatii; dupa toate povestile, inclusiv cele amoroase, dupa ce a dat si o petrecere pentru Papa Hemingway in casa de la Londra, ei bine, intr-un final a venit si "ziua numita D".
Paranteza la povestea mea de amor cu Capa: printre putinele mele puncte sensibile se afla povestea debarcarii la Omaha beach; dupa ce am vazut "Band of Brothers" si-am bantuit doua zile prin Imperial War Museum, ori de cate ori revad povestea (intr-un film sau intr-o carte) ma apuca plansu'. Am incercat sa controlez reactia, imi spun ca au trecut 60 de ani, ca oamenii aia oricum ar fi fost acum oale si ulcele, ca nu-i cunosc, ca n-am niciun motiv real sa bocesc de sa sara camasa de pe mine: niciun rezultat. Vad/ citesc povestea debarcarii - bocesc.
Revenind la ziua D, m-am tinut iar pe urmele lui Capa si-am ajuns cu el la niste metri de mal, inainte de rasarit, cand mitralierele germane intampinau galagios soldatii americani. Ma tineam tare, eram pe urmele unui fotograf de razboi doar, nu voiam sa ma las din nou impresionata; ma tineam tare si devoram rand dupa rand, culcusita intr-un scaun incomod al tramvaiului 41, m-am tinut tare pana in momentul in care undeva langa mine s-a auzit un acordeon.

no comment

e.e. cummings - since feeling is first

since feeling is first
who pays any attention
to the syntax of things
will never wholly kiss you;

wholly to be a fool
while Spring is in the world

my blood approves,
and kisses are a better fate
than wisdom
lady i swear by all flowers. Don't cry
- the best gesture of my brain is less than
your eyelids' flutter which says

we are for each other; then
laugh, leaning back in my arms
for life's not a paragraph

And death i think is no parenthesis

ziua lu' mama

La multi ani, mama!!

Am cea mai grozava mama de pe planeta, my best friend, omul cu care pot vorbi oricand, orice - si asta de cand ma stiu eu: intre noi nu sunt si n-au fost distante, n-au fost lucruri nespuse, n-au fost interdictii neexplicate rezonabil, n-au fost minciuni, n-au fost tipete, pedepse, suparari - a fost mereu o relatie deschisa, foarte apropiata (prea apropiata zice mama, care mereu m-a indemnat sa ies, sa zbor din cuib, sa-mi fac prieteni - de altfel mama s-a imprietenit mereu cu prietenii mei). Fireste ca sunt si muuulte lucruri asupra carora avem pareri diferite, dar niciodata nu ne-am impus una alteia parerile, fiecare si le-a spus pe ale ei si le-a sustinut cu argumente, dar niciodata niciuna nu a incercat sa ii impuna celeilalte modul ei de a gandi sau de a trai; am avut mereu de invatat una de la cealalta, ne-am sustinut mereu una pe cealalta si niciodata nu am intrat cu bocancii vreuna in stilul de viata al celeilalte.

La multi ani mama, cu tot dragul si din tot sufletul!

cu dragoste despre vecini si reciclare

In fiecare zi scot cate un teanc de pliante colorate si inutile din cutia postala: habar nu am de la ce supermarket sunt pentru ca nu fac decat sa le iau frumos din cutia postala si sa le pun peste teancul de dus la tocat.
Vineri, Cami a venit si mi-a aratat cum am putea incerca sa scapam de pliantele inutile - am printat de aici pe o pagina de etichete indemnul NU puneti reclame si le-am impartit intre noi in birou.

Sambata pe la pranz am dezlipit un sticker si l-am lipit pe cutia postala intrebandu-ma daca nu cumva o sa ma trezesc cu usa de la apartament zgaraiata sau mai stiu eu cu ce alte dragalasenii (stau intr-un bloc ai carui locatari arunca coji de portocale pe jos pe scari pentru ca "noi locuim aici!!"). Am lipit stickerul si-am iesit sa ne plimbam un pic; la intoarcere, vreo 3 ore mai tarziu, surpriza serii: stickerul nostru fusese dezlipit de pe usa cutiei noastre postale si lipit pe cutia unui alt apartament. Stupoare, amuzament, lipit alt sticker pe cutia noastra.

Intrebarea e: sa ma enervez ca au furat pana si un sticker sau sa ma bucur ca le-a placut ideea??
Aleg varianta a doua si astept sa vad daca stickerul are efect si asupra celor care indeasa pliante in cutiile postale. Da, e optimismul de primavara...

Later edit: aseara am vazut ca dragii mei vecini au rupt stickerul meu rosu :( m-am intristat, m-am simtit ingrozitor si n-am inteles gratuitatea gestului. Asta e, dar 1. tot m-a durut rautatea gratuita chit ca pe undeva o asteptam si 2. o sa lipesc alt sticker, ma incapatanez sa incerc sa traiesc asa cum simt eu, dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la vecinii mei cu extrem de putina dragoste.